🟦 Aportul de zahăr din alimente este un inamic ascuns
Te gândești că ai mâncat sănătos azi: iaurt și cereale la micul dejun, o salată mare la prânz și o friptură la cină. Nu ai gustat nimic dulce… sau cel puțin așa crezi.
Chiar și alimentele considerate sănătoase conțin acest dulce. Organismul nostru descompune carbohidrații în glucoză, combustibilul principal al celulelor, iar excesul de energie este stocat sub formă de grăsime. Astfel, chiar dacă nu consumi bomboane sau băuturi carbogazoase, aportul total de zahăr poate fi surprinzător de mare.
Reducerea zahărului adăugat din alimente nu înseamnă doar să renunți la dulciuri. Aportul de zahăr din alimente este un inamic ascuns. Trebuie să acorzi atenție și carbohidraților rafinați – pâine albă, produse de patiserie, paste, orez, cartofi – care se transformă rapid în glucoză în corp.
👉 Într-un articol publicat în noiembrie 2025, specialiștii de la Mayo Clinic atrag atenția că studiile sugerează tot mai clar nevoia de a ne regândi alegerile nutriționale. Soluția? Concentrează-te pe alimente cu conținut redus de zahăr și carbohidrați cu absorbție lentă: legume, carne preparată la grătar, lactate și brânzeturi degresate. Astfel reduci aportul total de zahăr, fără să simți foamea și fără să sacrifici plăcerea mâncării..
🔄 Zahărul din fructe este mai sănătos?
Dacă iei hotărârea să consumi multe fructe, vei avea în continuare aportul de zahăr ridicat, sub formă de fructoză. Deși este un produs natural, din punct de vedere metabolic, fructoza este tot zahăr adăugat.Zahărul din fructe nu este mai sănătos doar pentru că este natural. Consumul excesiv de fructoză poate avea efecte metabolice nedorite. Fructoza este metabolizată în principal în ficat. Atunci când aportul este mare, excesul poate fi transformat în grăsime, favorizând acumularea de grăsime hepatică și apariția rezistenței la insulină.
Asta nu înseamnă că fructele nu sunt sănătoase. Ele conțin fibre, vitamine și antioxidanți importanți. Problema apare atunci când cantitatea este prea mare, mai ales dacă fructele sunt consumate frecvent sau sub formă de sucuri.
🔽 Argumente pentru reducerea zahărului adăugat din alimente
Brooke Aggarwal, assistant professor of medical sciences la Centrul Medical Irving al Universității Columbia, afirmă că „aportul de zahăr adăugat din alimente poate promova inflamația în organism, ceea ce poate provoca stres inimii și vaselor de sânge și, implicit, creșterea tensiunii arteriale”.
- Reducerea consumului de zahăr adăugat are efecte pozitive bine documentate asupra sănătății. Un aport mai mic de zahăr ajută și la îmbunătățirea sensibilității la insulină, reducând riscul de diabet de tip 2, mai ales atunci când este asociat cu pierderea în greutate. În plus, zahărul adăugat influențează nivelul de cortizol, hormonul stresului, care poate afecta somnul; reducerea lui poate duce la un somn mai odihnitor și mai stabil.
- Există și cercetări care sugerează că un consum ridicat de zahăr adăugat poate afecta funcțiile cognitive și memoria, prin procese inflamatorii și dereglări metabolice. Prin reducerea acestuia, aceste efecte pot fi diminuate treptat.
Important de reținut este că organismul are deja suficiente rezerve de glucoză pentru funcționarea normală. Nu este nevoie să optezi pentru reducerea zahărului și a făinii la zero, ci să reduci în special zahărul adăugat, păstrând un aport echilibrat care să susțină sănătatea pe termen lung.
☑️ Reducerea zahărului și a făinii îmbunătățește starea de sănătate
Când vărul meu, Vasile, avea 69 de ani, medicul i-a pus diagnosticul de diabet de tip 2. I s-a explicat că un consum ridicat de zahăr și carbohidrați rafinați poate contribui semnificativ la apariția și agravarea acestei afecțiuni și că reducerea lor este esențială.
👉 La recomandarea medicului, Vasile a decis să reducă drastic zahărul adăugat și făina albă, alimente despre care mediculi-a spus că se comportă metabolic similar cu zahărul. A început să citească etichetele produselor mai atent și să evite alimentele care conțineau zahăr sau făină rafinată.
După două luni, slăbise aproximativ patru kilograme, iar valorile tensiunii arteriale se îmbunătățiseră semnificativ. După șase luni, analizele de laborator au arătat trigliceride în limite normale, o scădere importantă a colesterolului și valori ale glicemiei mult mai bine controlate.
Astăzi, la 72 de ani, starea de sănătate continuă să fie stabilă. Întrebat care a fost schimbarea decisivă, Vasile spune simplu că reducerea zahărului și a făinii a fost punctul de cotitură – o concluzie personală, bazată pe propria experiență.
Experiența lui Vasile nu este o regulă generală, dar ilustrează ce efect poate avea reducerea zahărului adăugat din alimente atunci când este adaptată fiecărei persoane și făcută sub supraveghere medicală.
Începe să citești etichetele și să reduci zahărul astăzi – corpul tău îți va mulțumi. Eu nu sunt medic sau nutriționist, dar după ani de experiență personală, vă recomand să consultați un profesionist înainte de schimbări majore în dietă.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu